Lumina palidă a cercului auriu de pe cer se răsfrânge în buclele blonde ale Alessiei,ochii ei căprui privind în gol. Se plimba prin pădure în timp ce
mintea sa era asaltata de o mulţime de gânduri negre,multe întrebări fără răspuns şi lasă durerea să pună stăpânire pe ea.Ridicându-şi capul,zăreşte câteva
stânci în apropiere şi se îndreaptă spre ele.Ajungând sus,în munţi,se aşează pe o stâncă înaltă,răsuflând cu greu.Îşi lasă emoţiile să iasă la iveală,
lacrimile curgându-i fără oprire.Îşi ascunde faţa între mâini,aplecându-şi capul pentru a putea plânge fără a atrage atenţia cuiva.Simţea nevoia să fie 

ascultată,să aibă curajul să îi spună tatălui ei că nu vrea să facă nicio vrajă,preferând să o lase pe sora ei aşa decât să îi transforme viaţa într-un
coşmar,aşa cum a văzut că este viaţa mamei sale,chiar dacă nu i-a spus niciodată în faţă.Se temea că va ajunge un monstru,pentru că asta este gorgona

…un monstru,şi ea ştia foarte bine asta,deşi Ethan nu i-a permis niciodată să o vadă pe Edith în forma ei adevarată.
S-a trezit din coşmarul gândurilor sale când a simţit o mână atingându-i pieptul…auzind o şoaptă:
-Ţi-e frică…şi sentimentele te doboară.Vrei să pleci şi să nu îţi ştie nimeni urma,dar nu poţi pentru că ai totul aici,îi şopteşte micuţul Hayden surorii
sale,oglindindu-i portretul trist în ochii lui de caramel. Alessia îşi şterge lacrimile,schiţând un mic zâmbet :
-Hei,puştiule…nu trebuie să te gândeşti la problemele noastre.Noi vom trece peste asta şi totul va fi bine,mă crezi?
-Aş putea să te aprob,dar mai bine îţi spun adevărul.Eu ştiu totul,mai multe decât ştii tu sau tata.Am prevăzut multe în visele mele,dar nu pot spune
nimănui.Este secretul meu şi al …. s-a oprit băieţelul dintr-odată,realizând că a spus mai mult decât trebuia.
-Cred că îşi imaginează lucruri,ca de obicei.gândeşte Alessia în sinea ei,după care îi sărută părinteşte fruntea copilului.Acesta priveşte în jur,
ridicându-şi privirea spre cer.O ia de mână pe Alessia,după care închide ochii şi aşteaptă ceva,se vede că îi e frică.E doar un copil,un copil care citeşte
sufletele oamenilor ca pe nişte cărţi deschise,un copil ciudat.Cu toate astea,pare că ştie mai multe decât vrea să arate şi nimeni nu îl ia in serios.
Liniştea amorţitoare se preschimbă într-un zgomot puternic,iar vâjâitul vântului e înţepător.Copacii încep să danseze nestingheriţi,rotindu-şi crengile prin

aer ca o moară de vânt,în cele din urmă căzând la pamant,străpunşi de un fulger.Hayden îşi deschide ochii,ca deşteptat din somn,spunând cu o voce cât
se poate de obişnuită :
-Ăsta e doar începutul….după care îşi desprinde mâna de Alessia,luând-o la fugă.

_______________________________________________________________________

     Ea îl privea în timp ce fugea prin pădure. Se gândea dacă e doar un copil diferit sau e ceva într-adevăr neobişnuit la el.Un
băieţel închis în el,dând impresia că nu ar lăsa vreodată pe cineva să-l cunoască. Alessia îşi făcea singură rău amintindu-şi copilăria,momentele când se 

certa cu Chayanne din cauza mamei lor,timpul petrecut cu Ethan învăţând-o vrăji noi,dar şi legătura strânsă care s-a legat între ea şi frăţiorul ei,Hayden.

De o vreme asta se schimbase,el nu mai era atât de entuziasmat de a se juca cu Alessia,de a o asculta pe sora lui povestindu-i despre vrăjile noi învăţate
sau de a se refugia în cimitir,ferindu-se de aroganţa mamei lor,Edith.El se ascundea pur si simplu,preferând să-şi petreacă timpul singur într-un loc din
pădure neştiut de nimeni,şi ea nu a reuşit niciodată să afle unde mergea pentru că întotdeauna era întoarsă din drum de către cineva când încerca să îl
urmărească ,iar aceasta ştia prea bine că ce se întâmpla cu micuţul Hayden trebuie să rămână un secret.
Simţind că e timpul să se întoarcă acasă,începe să meargă prin pădure,însoţită de întunericul nopţii.Apropiindu-se cu paşi uşori de casă,decide în ultimul

moment să se furişeze prin spate,neavând chef să o mai vadă pe mama ei sau să-i suporte micile glume. S-a oprit când a auzit nişte voci vorbind în şoaptă,
de parcă ar fi pus la cale un plan.Curioasă,arunca o privire discretă după colţul casei,văzând-o pe mama ei cu Morgan şi Katherina în braţe.În faţa ei stătea
Yadira,o vrăjitoare cu origini germane care locuia prin pădure,fiind singura care le cunoştea familia.Acestea discutau despre nepoatele lui Edith:
-Deci…pot conta pe tine?întrebă Edith ridicându-şi o sprânceană.
-O să te ajut,acum dă-mi fetele şi o să plec,până nu mă prinde blondina .
Alessia iasă de după colţul casei,îndreptându-se spre cele două.Speriată,abia reuşeşte să spună:
-Unde îmi duci fetiţa?
-Eh,nu dramatiza.Le dăm în grija Yadirei până când o să aibă loc transformarea lui Chayanne. răspunde Edith.
-Nu ! De Morgan nu se atinge nimeni ! protestă Alessia,fiind hotărâtă să-şi apere fiica cum putea mai bine.
-Mă contrazici? Din nou …? Credeam că te-ai săturat să fim într-o luptă continuă,chiar tu ai spus-o,chiar astăzi..
-Perfect mamă,foloseşte împotriva mea ce am spus.Nu ştiu de-a ce crezi tu că te joci,dar de fiica mea nu te atingi,zise Alessia luând-o cu forţa pe
micuţa Morgan din braţele lui Edith.
-Bine…tu ai vrut-o.Daca o să-ţi găseşti fata moartă zilele astea,să ştii că eu nu am nicio vină.
Alessia îi aruncă mamei sale o privire rău-intenţionată,după care pleacă în camera ei,punându-şi fiica într-un pătuţ de lemn.Mângâind-o pe obraz,se afundă
în ochii săi mari ,negri şi pătrunzători,ca şi cum ar fi intrat într-un univers propriu,unde erau doar ea şi fiica ei.O lacrimă i se prelinge pe obrazul cald,
dându-i fetiţei un mic sărut de noapte bună.Apoi se aşează în patul ei,încercând să adoarmă şi să nu se mai gândească la cât de grea va fi ziua de mâine.

____________________________________________________________________

Mici suliţe de foc pătrund în camera Alessiei,dezmierdându-i faţa adormită în zorii dimineţii.Se ridică uşor din pat,îndreptându-se spre Morgan.Buzele
îi schiţează un mic zâmbet când o vede pe fiica ei încruntându-se datorită razelor de soare,după care o sărută blând pe obraz şi pleacă la sora ei.
-Chayanne..eşti aici?
-Aici …aici sunt. răspunde ea cu o voce slabă,aproape absorbită de puteri.
Alessia se apropie încet de ea,încercând să o consoleze:
-Sunt alături de tine,împreună vom reuşi! Eşti pregătită ?
-Niciodată nu aş putea fi pregătita pentru asta,însă îmi pun speranţa în tine.Dă tot ce ai mai bun şi salvează-mă…şopteşte Chayanne cu lacrimi în ochi.
-O s-o fac. Promit. spune sora ei,îmbrăţişând-o puternic.Dupa câteva clipe de tăcere,o ia de mână pe frumoasa brunetă cu ochi albaştri,ducând-o în
peşteră. Tată! Tată,unde eşti? strigă aceasta .
-Nu va fi mereu aici când vei avea nevoie de el,obişnuieste-te cu ideea. zise Edith cu răutate.
-Şi tu ce cauţi aici,totuşi? întrebă Alessia iritată.
-Îmi dau contribuţia şi mă retrag,te las să te chinui singură.apropiindu-se de fiica ei tot mai mult,Edith îi spune privind-o în ochi: Nu eşti în stare de
asta! Niciodată nu vei fi…nu eşti bună de nimic.Dar fie,îl las pe tatăl vostru să fie fericit încercând să te facă o vrăjitoare mai bună.Mi-ar plăcea să îi
spun adevărul despre fiica lui,mica vrăjitoare,dar nu mă lasă inima să distrug familia ce mi-am construit-o cu atâtea eforturi.
Enervată la culme,Alessia ia un cuţit de pe o măsuţă de lemn,punându-i-l în mână mamei sale,după care îi şopteste ironic la ureche:
-Draga mea mămică…doar lasă-ţi sângele blestemat în cazan şi ia-ţi tălpăşiţa! ajunge să ţipe blondina.
-Joci dur? Bine,s-o facem!acestea fiind spuse,Edith îşi taie venele,lăsând sângele să curgă în cazan,după care îi spune nişte vorbe de alinare lui
Chayanne şi se retrage din peşteră.

____________________________________________________________________

     Imediat după ce Edith pleacă,soseşte Ethan cu nişte ierburi culese de prin pădure,care ajutau la calmarea durerii lui Chayanne.Începând să le prepare,
o întreabă pe Alessia:
-Cum te simţi?Eşti pregatită?
-Ştii bine că nu sunt ,dar ea -spune Alessia arătând spre Chayanne care acum era în stare de delir – îşi pune speranţa în mine şi nu am de gând s-o
dezamăgesc.
Întorcându-se spre fiica lui,Ethan îi cuprinde faţa între mâini,neştiind cum să-i arate că este alături de ea,că o sprijină şi este acolo pentru ea,indiferent
de situaţie.
-Nu e cel mai bun moment să avem o discuţie tată-fiică…dar vreau să ştii că sunt mândru de ceea ce ai ajuns! Femeia din tine este o persoană 
incredibilă,capabilă să treacă peste suferinţe şi să se mulţumească cu ceea ce are,eşti o vrăjitoare din ce în ce mai bună şi…eu vreau să ştii că te
iubesc ,pentru mine mereu vei rămâne micuţa mea vrăjitoare . îi zâmbi Ethan ,mângâindu-i buclele blonde.
Înainte ca Alessia să mai poată spune ceva,Chayanne începe să vorbească singură,captând atenţia celor doi.
-Ar trebui să…începem. E din ce în ce mai rău,afirmă blondina cu lacrimi în ochi.
-Ştiu că nu ai idee cum să începi vraja,nici să o menţii,darămite să o închei! Doar atât îţi spun:fii tu însăţi şi gândeşte-te la sora ta.Totul va veni de la
sine,iar tu o vei putea face.Mă înţelegi?
-Nu…dar o voi face.Am de ales?oftă Alessia
Ethan se îndreaptă catre Chayanne,care stătea într-un colţ al peşterii neajutorată,ajutând-o să ajungă în mijlocul peşterii.Aceştia erau prea concentraţi
pe vraja de transformare,încât nu au băgat de seamă când micuţul Hayden s-a furişat în peşteră,ascunzându-se sub o măsuţă de lemn.Acesta a rămas
acolo,ascuns,ştia că se află în locul nepotrivit,la momentul nepotrivit,dar curiozitatea era prea mare.
Ethan îşi dă jos colierul şi îl întinde spre Alessia,care îl ia sfioasă şi îl strânge în pumnul ei,simţind cum îi cresc puterile.Ethan îi spune doar  „Ai
speranţă şi vei reuşi!” iar blondina dă din cap în semn de aprobare.Văzându-se doar cu Chayanne în peşteră,îşi spune în gândul ei „Hai s-o facem!”.
-Chayanne,vino aici! o îndemnă aceasta pe sora ei.
Aceasta încearcă să se ridice de jos,dar nu o ţin picioarele.Alessia îi întinde mâna şi o ajută,după care îi face semn să se aşeze în mijlocul altarului
pregătit de Ethan,în jurul ei fiind multe lumânări aprinse,aranjate sub formă de cerc,în interiorul cercului având loc ritualul de transformare.
„Acum ce ar trebui să fac?” se întreabă Alessia în sinea ei.
-N..nu.. se bâlbâi Chayanne
-Ce nu? întreabă sora ei confuză.
-Nu mă transforma..mi-e frică şi nu vreau să devin un monstru. plângea aceasta,lăsând lacrimile să-i curgă fără oprire,acestea căzând pe o lumânare,
care mai apoi se stinse.Fumul o înăbuşi pe Chayanne,învăluind-o într-o aură de magie neagră.care se stinse în câteva clipe.Alessia privea fascinată,dorind să vadă mai mult.
-Plângi! spuse ea
-Eu sunt speriată de propria moarte şi tu ma încurajezi să plâng? Ce… dar Alessia o întrerupse imediat.
-Fă ce ţi-am spus! Nu înţelegi?E un semn.Plângi deasupra lumânărilor şi astfel,stinge-le pe toate.zâmbeşte vrăjitoarea.
Chayanne se străduieşte puţin,după care oftează :
-Nu o să meargă!Mi-ai stricat cheful de a plânge…zice ea cu ironie
-Nu,nu,nu….nu se poate.Tu pricepi faptul că eu stau şi mă holbez la tine,neştiind ce să-ţi fac?De când te-am aşezat în interiorul cercului te simţi
mai bine,ai putere să vorbeşti .Ce e cu tine? Tu trebuia să mori ! Alessia imediat s-a oprit,după ce a realizat ce tocmai a spus.
Îmi…îmi pare rău !Nu ştiu de ce am vorbit aşa ,pur şi simplu aşa mi-a venit.
Chayanne stă câteva clipe pe gânduri,după care îşi ia sora de mână,îndrăznind să-i împărtăşească ceea ce simte:
-Nu îţi cere iertare,asta trebuie să se întâmple.Trebuie să mor,ca mai apoi să mă aduci la viaţă cu sângele mamei noastre,şi voi avea o viaţă precum a ei…ştiu că nu e ceea ce-mi doresc ,însă e ceea ce trebuie să se întâmple.Asta sunt eu şi o să-mi accept identitatea.
Alessia o privea fără să scoată un cuvânt,după care îndrăzni să ii zică:
-Uită-te la noi…de când suntem aici,singure,avem mai multă putere,împreună putem să reuşim! Acum fă ce ţi-am spus.Plângi deasupra lumânărilor şi
stinge-le pe toate.Ştiu ca nu poţi plânge când vreau eu,dar străduieşte-te.Gândeşte-te la momente triste,sau chiar la moartea cuiva din familie.Eu nici
nu o să mă uit la tine,o poţi face liniştită. Ridicându-se,îi spune: Eu trebuie să pregătesc ceva aici…
Alessia se apropie de cazanul unde mama ei şi-a lasat sângele,ţinând colierul atârnat de vârful degetelor sale pentru a canaliza mai multă putere şi
totodată,pentru a găsi răspunsuri. Şi-a închis ochii,întâlnindu-se pentru câteva clipe cu o femeie,având un fizic asemănător cu al lui Edith şi Chayanne,cu siguranţă
era gorgonă…a izbutit să rosteasca nişte cuvinte cu un glas răguşit : „Tu..eu..invocare..acum ! ” după care a dispărut.Alessia şi-a deschis ochii,oftând.
-Cum să te invoc dacă nu îţi ştiu nici numele ?! strigă ea revoltată 
O voce înspăimântătoare se aude de nicăieri şi de pretutindeni,bântuind aerul închis şi tensionat din peşteră : „Memphis…”
Inima Alessiei începe să bată mai tare,având o mică sperietură.Pe lânga faptul că îndeplinea pentru prima oară un blestem,acum trebuie să invoce şi o
gorgonă moartă.De parcă i-ar fi reuşit asta vreodată…ea îşi petrecea timpul în cimitirul unde sunt îngropate victimile mamei sale pentru a face incantaţii,
pentru a chema spiritele să comunice cu ea,dar mereu a fost în zadar.Poate pentru că nu avea niciun motiv să faca asta,ci doar din plictiseală şi curiozitate.
Însă acum are o motivaţie puternică…iar de acest lucru va depinde viaţa surorii ei.
Îşi îndreaptă privirea către Chayanne,dar nu o vede nicăieri.În schimb,vede o aură de magie neagră,presupunând că sora ei este prinsă înăuntru.Fără
să se gândească de două ori,ia un cuţit,colierul şi nişte ierburi pregătite de Ethan,aşezându-se în altar alături de Chayanne.Aceasta zăcea inconştientă

pe jos,pielea fiindu-i preschimbată într-o bucată de marmură.Alessia îi aşează capul în poala sa,punându-i ierburile pe frunte ca să îşi revină,însă ea era
de nemişcat.Cu colierul strâns în pumni,începe să strige:
-Memphis ! Memphis…
Dar liniştea stăpânise peştera.Nu i se mai dădea niciun semn,iar ea şi-a pierdut nădejdea,pentru moment….
-Spune-mi ce să fac … murmura ea printre lacrimi,dându-le voie să iasă la suprafaţă şi să-i inunde faţa.
După câteva clipe de linişte,acea voce i-a şoptit pe un ton ascuţit :
-Omoar-o ! Înfige-i cuţitul în inimă,rostind blestemul meu.Apoi adu-o înapoi la viaţă cu sângele mamei tale şi cu puterea ta canalizată din colier.Doar
că trebuie să fii dură,fă-o !
Alessia a început să plângă şi mai tare,luând sfioasă cuţitul în mână. Acel glas ascuţit ţipă din străfundurile morţii : ” Omoar-o ! ” ,iar ea a apropiat
cuţitul de inima lui Chayanne,încercând să nu-l scape cu mâinile tremurânde.A început să rostească blestemul,cuvinte pe care nu le ştia şi nu avea niciun
habar de semnificaţia lor,dar simţea că erau cele potrivite.Pentru a sfârşi blestemul,glăsuia cu durere :
-Eu ….te blestem să fii o gorgonă pentru tot restul vieţii tale,să ai puterea să împietreşti oamenii cu privirea ta ,să îţi crească şerpi veninoşi în
locul părului şi să depinzi pentru totdeauna de vrăji pentru a-ţi păstra forma omenească şi pentru a fi alături de cei dragi ţie ! Te blestem ! De astăzi,
această peşteră va fi blestemată,purtând amprentele a ceea ce s-a întâmplat astăzi,a morţii pe care am adus-o odată cu transformarea ta şi a tuturor
consecinţelor acestui fapt ….închizându-şi ochii,a pierdut o lacrimă amară,şi a şoptit pentru ultima oară,în timp ce i-a înfipt cuţitul în inimă, ” Te
blestem ” .
Orele treceau şi Alessia devenea tot mai neliniştită.Inima a început să-i bată tot mai tare,gândindu-se cum a fost în stare să-şi înjunghie sora în inimă.
A străbătut-o un mic fior,după care şi-a înghiţit nodul din gât,gâfâind.Şi-a îndreptat privirea către corpul neînsufleţit al lui Chayanne,rămânând aşa
câteva minute.Aceasta şi-a mişcat un deget,deschizându-şi ochii.Privea în stânga şi în dreapta,murmurând ceva. Alessia toarnă sângele de gorgonă din
cazan într-un mic vas,ducându-i-l surorii ei. O ridică uşor,sprijinindu-i spatele de pieptul său,după care îi dă să bea sânge pur de gorgonă.Aceasta îl
scuipă,începând să tremure.Ea devine din nou inconştientă,iar Alessia,neştiind cum să o ajute,fuge din peşteră,căutându-l pe tatăl ei.
     Chayanne,fiind singură,se trezeşte.Îşi ridică mâinile,mişcându-le prin aer.Nu vedea nimic.O lacrimă îi curge pe obrazul său de marmură,după care
îşi plimbă mâinile prin păr.Începe să ţipe dintr-odata,căzând.Se tăvăleşte pe jos,smulgându-şi părul din cap.Se opreşte când simte că nu mai are niciun
fir de păr,respirând cu greu.Ridicându-se repede,îşi închide brusc ochii,zgâriindu-şi faţa cu unghiile până ce se răneşte,simţindu-şi sângele acoperindu-i
pielea.O durere groaznică o face să îşi piardă echilibrul,căzând în genunchi .Un ţipăt mai puternic decât toate a străpuns-o,acoperindu-şi ochii cu
mâinile,dar în zadar.Durerea era tot acolo.După câteva clipe,îşi deschide ochii.Nu erau ochii ei,nici privirea ei.O durere puternică o cuprinde iar peste
câteva secunde,din creştetul capului îi curg câteva picături de sânge,ieşind capete de şerpi,aceştia crescând tot mai mult.
     Acum nu mai avea acel păr frumos,negru,ci avea şerpi.Şerpi veninoşi.Era un monstru.Un monstru care trebuia oprit pentru că nu avea control de sine.
Chayanne se izbeşte de perete,ieşind din peşteră cu o viteză impresionantă.Nimeni nu ştia încotro se îndreaptă,dar un lucru e cert: vor exista consecinţe.

 

6 răspunsuri »

    • Din păcate nu ştiu răspunsul la întrebarea asta,pentru că m-am decis să iau o pauză ca să încerc să capăt experienţă în ale scrisului,şi pe urmă să continui asta (pentru că e cea mai importantă ),oricum eu am aproape toată acţiunea în minte,dar pentru că ţi-ai amintit de povestea asta după atâta timp,promit că voi încerca să mă ocup puţin de ea . M-a bucurat faptul că ţi-e dor de ea 🙂
      Pupici , Bianca ^_^

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s