În liniştea mormântală a naturii,tot ce puteam auzi era respiraţia mea .Pădurea era învăluită în întunericul nopţii,luna fiind singura mea călăuză.Datorită luminii ei slabe,puteam vedea o umbră în spatele meu,care se apropia tot mai mult…iar eu simţeam cum inima începe să îmi bată mai tare,îmi era frică… Fără să mă uit în spate,am luat-o la fugă.

Era acum ori niciodată ! Paşii mei erau tot mai rapizi,dar persoana din spatele meu m-a prins de mână,trăgându-mă în spate. Eu am încercat  să ţip după ajutor,însă mi-a acoperit gura cu palma sa. Mi-a şoptit la ureche :

–  De ce fugi de mine ?

Eu m-am desprins din strânsoarea lui,aruncându-i o privire rău-intenţionată :

– Ryan,ai înnebunit ?! M-ai speriat îngrozitor …

– Nu a fost intenţia mea. Mi-a părut rău că ne-am certat şi ai plecat aşa de la mine…trebuia să te conduc până acasă . Măcar atât puteam face şi eu… iartă-mă că te-am speriat ! Şi iartă-mă pentru ce am făcut mai devreme,la mine acasă . 

– Eşti iertat . am spus eu pe un ton prompt

El s-a apropiat de buzele mele,cu intenţia de a le săruta . L-am oprit,punându-mi mâna pe buzele lui şi completând propoziţia de mai devreme :

– Am spus că eşti iertat,nu că mi-a trecut supărarea .

El m-a privit cu tristeţe,după care şi-a coborât privirea în pământ . Ştiam cum se simţea în momentul ăsta,era ruşinat pentru că ne certasem iar –din vina lui- şi mie încă nu îmi trecuse supărarea . Asta e…adevărul e că aveam nevoie de timp să mă calmez,şi să pun lucrurile cap la cap. Pentru asta,trebuia să stau departe de el,cel puţin în noaptea asta. Dupa câteva clipe de tăcere,am glăsuit :

– Acum voi merge acasă . Vorbim de îndată ce se liniştesc apele între noi…crede-mă,vei simţi când va fi momentul . Te poţi întoarce acasă,Ryan . Voi fi bine !

– Noapte bună, Charlotte !  mi-a răspuns el,întorcându-se cu spatele şi îndepărtându-se …. 

Mi-am continuat drumul,ajungând în faţa unei căsuţe dărăpănate,pe care eu o numeam cu mândrie casa mea …

Deschis uşa puţin sfioasă,aceasta scârţâind uşor. În clipa următoare îşi face apariţia o femeie trecută de prima tinereţe,cu haine zdrenţuite şi ochii plini de căldură sufletească . Eu îi sar în braţe :

– Mamă… am apucat să rostesc

– Charlotte,draga mea…mi-a fost dor de tine. A spus,cuprinzându-mi faţa în mâinile-i tremurânde .

– Şi eu ţi-am dus dorul,mamă ! Haide să ne aşezăm – am îndemnat-o,ducând-o în bucătărie – avem atâtea de vorbit !

După o jumătate de oră de pălăvrăgit cu mama,îndrăznesc să schimb subiectul :

– Mamă…pot să te întreb ceva ?

– Orice,scumpa mea. Orice .

– Ai veşti despre Amaris ?

Faţa mamei mele s-a preschimbat într-o bucată de marmură,iar ochii ei s-au umplut de lacrimi . Începusem  să regret că am întrebat-o asta . Vroiam să îmi cer iertare pentru că am adus subiectul în discuţie, dar ea mi-a oferit răspunsul ei :

– Din păcate,nu … se pare că nu ştie nimeni ceva despre ea.

Nu îmi venea să cred. Chiar dacă mă aşteptam la acest răspuns,durea tot mai mult,să aud de fiecare dată aceleaşi cuvinte. Nimeni nu ştie nimic. De doi ani de zile,nimeni nu ştie nimic despre dispariţia lui  Amaris,sora mea geamănă . Să fie posibil oare aşa ceva ?

Eram cufundată în gândurile mele lăuntrice ,până când vocea duioasă a mamei mele m-a readus la realitate :

– Voi merge să văd dacă au adormit copiii .

– Ei…ce mai fac ? am întrebat eu

– Frăţiorul tău ţi-a dus dorul foarte mult,iar surorile tale sunt…ca de obicei . Nu prea realizează ce se întâmplă în jurul lor . Dar sunt sigură că mâine dimineaţă se vor bucura să te vadă aici !

Eu i-am zâmbit înapoi,şi ea a părăsit încăperea . 

După câteva secunde,am auzit-o ţipând. Am fugit spre ea,rămânând şocată datorită a ceea ce văzusem . Camera în care dormeau fraţii mei era distrusă,iar aceştia zăceau pe podea,plini de sânge. Am înghiţit în sec,îndreptându-mă spre ei . M-am aplecat uşor deasupra fratelui meu mai mic,punându-mi degetul pe gâtul lui,încercând să-i simt pulsul . Simţeam cum o lacrimă încearcă să se elibereze din temniţa ochilor mei . Am şoptit :

– Mamă…

Dar nu am primit niciun răspuns . M-am întors pentru a o vedea,însă ea dispăruse . Lumina s-a stins dintr-odată,iar eu am început să tremur de frică. O voce s-a auzit de nicăieri şi de pretutindeni :

– Ai vrea să fii următoarea ?  

Anunțuri

14 răspunsuri »

  1. wow..ce frumos a fost capitolul ..sunt sigura ca povestea asta va fi geniala :X:X:X:X super astept cu nerabdare nextul? cand postezi alte capitole?

  2. Genial!Fantastic!O scriitoare de un talent suprem,foarte rar!E o poveste foarte buna,bazata pe o idee clasica,dar originala!Foarte frumos,astept sa vad cine e acel „cineva” care o urmareste desi am o banuiala 😀

      • Stiu si nu ma gandeam la Amaris,nici la Ryan,cred ca e creatura care lea despartit pe cele doua,nu stiu de ce imi da sentimentul asta,sau creatura care o va conduce pe Charlotte spre sora ei 😀

    • Multumesccc mult,blondo :* :* :*
      Si sa stii ca m-au trecut fiorii cand am citit „AM FOST colega ta ” …mi-a dat o senzatie trista parca :-s din fericire ne mai asteapta 4 ani impreuna 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s