Capitolul 2 : Unde ai disparut ? …

Urmatoarele zile au fost ‘goale’,ca si sufletul meu…Am intrat intr-o depresie.Am simtit ca trebuie sa fiu singura,sa pun lucrurile cap la cap,insa nu
am reusit.Totul a fost adevarat,real…Dupa o noapte nedormita,chinuita de ganduri negre,am decis ca nu mai pot continua asa.Daca tot trec printr-o
perioada grea,macar sa-mi fie alaturi prietenii,nu ?
Am iesit din casa,nici macar nu am salutat-o pe mama,nici nu i-am spus unde merg.De ce as face-o,cand ei nu ii pasa?
Privirea mi-a cazut asupra lacului unde am atatea amintiri cu el,o lacrima incercand sa iasa din temnita pietrelor de safir,incalzindu-mi obrazul palid.
Mi-am continuat drumul.
Ajung in fata unei case mici,dar primitoare.Era a lui Ruth Rosenberg,una din prietenele mele cele mai bune.Ea este o fire tupeista,amuzanta si ii iubeste
mult pe cei care fac parte din viata ei.Traieste singura,deoarece mama ei a murit cand era mica,iar tatal ei este plecat in razboi.Deschid usa si intru.
Statea la o masuta,alaturi de Tammara Wells,cealalta prietena a mea,si Byron Bluestone,iubitul lui Ruth.La vederea lui m-am intristat.Era cel mai bun
prieten al lui Michael…
Ruth isi ridica privirea si ma zareste.Vine in graba si ma imbratiseaza.Ea ma cunoaste cel mai bine.Stie cand sunt trista,ori fericita.Stie ca nu i-am dat
niciun semn de viata pentru ca aveam nevoie sa fiu singura.A respectat lucrul asta,fapt care l-am apreciat si o voi face intotdeauna.Imbratisarea ei
mi-a dat de inteles faptul ca era foarte fericita ca am decis sa vin si sa ii impartasesc ce am patit.Dupa ce si-a despartit corpul din imbratisarea mea,
am privit-o cu drag.Parul lung si caramiziu,ochii de ciocolata si zambetul ei constituiau portretul unei fete care mi-a fost alaturi de cand eram un
copil.
A venit si Tammara langa noi,zambindu-mi cu duiosie.Parul ei castaniu,avand mereu bucle,ochii sai care emanau simpatie si sensibilitate…era o fata care
si-a castigat respectul meu si dragostea de prima data.Spre deosebire de Ruth,ea este o fata timida cu cei din jurul ei,putin inchisa in ea,dar noi o
cunoastem cel mai bine.Stim ca este capabila de multe lucruri,iar in prezenta noastra poate fi ea insasi.Astea suntem noi…3 prietene care nu s-au
despartit niciodata si nu o vor face.
Deja ma simteam mai bine doar avandu-le in fata mea.M-am cufundat in ganduri si lacrimile au inceput sa curga,fara ca eu sa le dau voie.Le-am tras
intr-o imbratisare puternica.Era tot ce imi trebuia in momentul acela.Dupa ce m-am descarcat,am inceput sa le povestesc totul.Lor si lui Byron.El mi-a
confirmat faptul ca intoarcerea lui Michael a fost reala.
-Sherlyn,vorbesc foarte serios.Am reusit sa vorbesc cu el printr-o scrisoare,acum 3 zile.Nu ti-am spus fiindca vroia sa iti faca o surpriza.Chiar eu
l-am vazut,in seara aceea.Pe la 9,cred. spunea el
-Eu m-am intalnit cu el in toiul noptii,la malul lacului din gradina mea.Era 3 spre 4. Daca si tu imi spui ca l-ai vazut,inseamna ca a fost real totul si
nu am luat-o razna! Dar unde sa fi disparut? intreb eu trista
-Ei bine,daca stam aici nu vom rezolva nimic -intervine Tammara- , haide sa mergem la sectie.Le povestesti totul asa cum s-a intamplat si ei trebuie
sa gaseasa o solutie! Haide sa mergem!ma indeamna ea. Vin eu cu tine,iar Ruth cu Byron pot sa mearga la general,sa il intrebe daca stie ceva de Michael.
Aceste lucruri fiind stabilite,ne-am separat.Eram sigura ca voi gasi un sprijin in prietenii mei.
Dupa vreo ora de mers pe jos,am ajuns in oras.Aerul era greu de respirat,iar strazile erau pline de oameni care alergau in toate directiile,agitati si
speriati.Un foc de arma s-a auzit descarcandu-se in departare.Oamenii au inceput sa tipe,iar Tammara m-a tras de mana :
-Haide sa fugim!! Nu stiu ce se intampla,dar nu vreau sa mai stau in mijlocul orasului !
Intr-un final am ajuns la sectie.Ne-au lasat sa intram,cu greu. Aici simteam aceeasi tensiune din atmosfera,ca si in oras.Am inceput sa ii iau la intrebari
pe toti,si un angajat mi-a raspuns pe un ton indiferent:
-Cum,domnisoara?Nu stiti ca razboiul a reinceput?
Am ramas socata la auzul acestor cuvinte.Asta nu putea sa insemne decat ca….pe Michael l-au luat.Poate zacea mort pe undeva,sau era tinut ostatic.
Dar intrebarea e ,mie de ce nu mi-au facut nimic ? I-am raspuns cu o voce tremuranda acelui barbat:
-As vrea sa vorbesc cu George Eyeden.
El era seriful orasului,chiar daca imi era antipatic era singurul la care puteam apela.Nimeni altcineva nu ar fi putut face ceva pentru Michael.In general
nu imi pun increderea,pentru ca tot ce conteaza in razboi e victoria.Cui ii pasa de soldatii care mor pe front,aparandu-si tara?Ei nu isi imagineaza ce
simt familiile lor,durerea aceea inexplicabila si lacrimile varsate in memoria ‘victimelor colaterale’,cum le place lor sa spuna….
-Nu se poate.E foarte ocupat in acest moment.raspunde el fara sa se uite la mine
Eu m-am infuriat si am luat-o spre biroul lui.Multi au vrut sa ma opreasca,dar i-am dat la o parte pe toti.Am dat buzna peste el,si l-am gasit fumand
un trabuc.
Mi-a aruncat o privire urata,dupa care imi spune:
-Cine te crezi?Cum iti permiti sa intri asa in biroul meu?
-Am venit sa va cer ajutorul,insa angajatii dumneavoastra nici nu m-au lasat sa ma apropii de biroul asta.Asa ca am venit singura.
-Hmm..ai tupeu.Esti hotarata.Imi place asta! Spune-mi,de ce ai nevoie?
-Acum 4 zile Michael Bradley s-a intors din razboi.Ne-am intalnit intamplator langa lacul din gradina mea,am dormit acolo impreuna si dimineata nu
l-am mai gasit pe nicaieri.Vreau sa ma ajutati sa il caut. spun eu hotarata
-Ati dormit impreuna sub cerul instelat?Romantic…si indecent pentru o domnisoara ca tine ! remarca el ironic.Eu ridic o spranceana,dupa care el
continua :
-Imi pare rau ca nu te pot ajuta,insa suntem foarte ocupati sa protejam acest oras.Dupa cum cred ca ai aflat,razboiul a reinceput !
-Si Michael face parte din acest oras ! ridic eu tonul,in timp ce ochii mi se umpleau de lacrimi
S-a asternut o liniste deplina peste noi,dar dupa cateva momente m-am intors cu spatele,pregatita sa plec.El ma striga :
-Stai putin…imi pari cunoscuta.Cine esti ?
-Sherlyn Tanners , am 21 de ani si locuiesc prin preajma .Alte detalii ?
-Faci parte din familia Tanners ! a spus el entuziasmat.Imi cer scuze pentru cuvintele de mai devreme,sunt putin dat peste cap cu problema asta cu
razboiul…iti promit ca te voi ajuta sa il cauti pe Michael Bradley.
Eu i-am multumit,dupa care m-a rugat sa-i transmit salutari tatalui meu .
Am iesit din birou si am luat-o pe Tammara de mana.
-Haide sa plecam,nu mai vreau sa vad oameni ipocriti.
-Ce s-a intamplat?Te-a ajutat ?
Am oftat ,dupa care i-am raspuns:
-Dupa ce mi-a aflat numele de familie,a fost mai mult decat bucuros sa o faca.Bineinteles,inainte sa ii spun cum ma cheama,nu a vrut sa ma ajute.
Deoarece era periculos sa iesim singure pe strada,seriful mi-a pus la dispozitie 2 oameni de ai lui,care sa ne duca acasa.Nu m-am dus la mine acasa,ci
la Ruth .Ea,Tammara,Byron si Michael erau adevarata mea familie.Asa am simtit intotdeauna …
Dupa o seara in care au incercat sa-mi ridice moralul si sa ma incurajeze,le-am spus :
-Chiar daca as vrea sa raman aici peste noapte,trebuie sa ma intorc acasa.Poate au observat lipsa mea si se vor gandi sa ma dea disparuta…nu de alta,
dar seriful ma ajuta doar pentru ca sunt din familia Tanners.Daca afla ca tata nu e de acord cu relatia mea cu Michael,nu mai avem nicio speranta…
I-am imbratisat pe toti,dupa care am plecat.Au insistat sa ma conduca acasa,insa i-am asigurat ca voi fi bine.Nu aveam ce sa patesc,stiam o scurtatura
pe care doar eu si Michael ne mai plimbam uneori.
Paseam cu grija,sa nu cumva sa atrag atentia animalelor.Dintr-odata am auzit un sunet ciudat,si m-am blocat,nestiind cum sa reactionez.Am ascultat
mai atenta si am auzit un marait.Mi-am intors capul,zarind o haita de lupi,care m-au inconjurat.M-am speriat ingrozitor,insa nu aveam de gand sa fug,
pentru ca stiam ca vor veni dupa mine.Am ramas neclintita si ii urmaream cu privirea.Unul dintre acei lupi fiorosi s-a napustit asupra mea,ranindu-ma .
Pleoapele mi s-au inchis si mi-am pierdut cunostinta .